Lumina Cunoștinței

Întrebările „Cum este posibilă înţelegerea lumii?”, „Care este semnificaţia universului?”, „Care este sensul vieţii omeneşti?” îşi găsesc diverse abordări în cadrul emisiunii.

Oameni de cultură, preoţi, profesori din spaţiul universitar şi preuniversitar, exprimă, pe calea undelor, perspective filosofice, ştiinţifice şi teologice cu privire la viaţă şi la lumea în care trăim. În fiecare vineri, de la ora 18:30, aflaţi date despre cooperarea dintre spaţiul eclesial şi spaţiul universitar românesc şi puteţi asculta dialoguri despre deschiderea edificatoare a învăţăturilor Sfinţilor Părinţi în raport cu reflecţia filosofică şi descoperirile ştiinţifice actuale, dar şi către alte domenii de cunoaştere.

Listen on:

  • Apple Podcasts
  • Podbean App
  • Spotify
  • Amazon Music

Episodes

Sunday Dec 14, 2025

Un interviu cu diaconul diaconul Cornel Coman, traducator din limba greacă, slujitor la Biserica „Sfântul Grigorie Palama” din București despre frumusețea și profunzimea imnografiei ortodoxe. Cum imnografia ortodoxă ne ajută să înțelegem altfel timpul: nu ca pe o simplă curgere, ci ca pe o realitate în care veșnicia lui Dumnezeu se întâlnește cu istoria, cum cântările Bisericii transformă timpul ciclic în timp mântuitor. 

Monday Dec 08, 2025

Expansiunea cosmică nu este doar o formulă fizică, ci și o chemare către înțelegerea propriei deveniri. Un dialog în care știința și teologia nu se contrazic, ci se privesc față în față, căutând împreună sensul lumii. Despre materia și energia întunecate, despre spațiul care se dilată și despre timpul în care ne mișcăm, despre misterul singularității și despre ultima realitate care susține existența.

Thursday Dec 04, 2025

O temă care privește nu doar prezentul, ci mai ales viitorul nostru: starea de bine a adolescenților, relația lor cu somnul, alimentația, tehnologia și, în general, cu ritmul vieții moderne. Doctor în biochimie, Alina Epure este mamă, specialist în nutriție, formator și coordonatoarea proiectului „Să creștem generații sănătoase”, un proiect care a ajuns deja la zeci de mii de elevi din întreaga țară.

Sunday Nov 23, 2025

Trăim într-o lume în care tehnologia ne modelează tot mai mult viața, iar economia nu face excepție. Cum se reașează societatea în fața inteligenței artificiale? Ce se întâmplă cu noile generații de economiști crescute în digital? Care este diferența dintre economist și antreprenor și ce rol mai are moralitatea în deciziile economice?
Prof. univ. dr. Vladimir Topan, de la Academia de Studii Economice din București, vorbește despre efectele digitalizării și ale inteligenței artificiale asupra economiei și educației, fragilitatea și curajul antreprenorului în lumea de azi și despre relația dintre teologie, moralitate și economie.

Sunday Nov 16, 2025

Cum putem trăi în echilibru, între lumea digitală și viața lăuntrică? Cum îi protejăm pe copii, cum ne păstrăm discernământul și cum pot Biserica, Școala și Familia să ajute omul de astăzi să rămână conectat la ceea ce este esențial? Un dialog despre rolul tehnologiei în viața noastră și despre discernământul digital, cu Andrei Drăgulinescu, teolog și inginer, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, din cadrul Universității Politehnica București.

Sunday Nov 02, 2025

La Ateneul Român, a avut loc în 27 octombrie, a treisprezecea conferință de Crăciun, după 200 de ani de la prima Conferință de Crăciun din istorie, imaginată și organizată la Royal Institution în Londra, de celebrul fizician Michael Faraday. La București, conferința a fost susținută de directorul Royal Institution Katherine Mathieson. Tema: Why science matters?

Sunday Nov 02, 2025

Lumina cunoștinței - 26 09 2025 - Provocările economiei, astăzi - prof. univ. dr. Vladimir Topan
Cum ajungem să înțelegem crizele nu doar ca fenomene financiare, ci și ca semnale ale unor dezechilibre profunde: morale, educaționale, chiar spirituale. Provocările economiei contemporane – o temă de actualitate pentru toți, mai ales în contextul crizelor care afectează nu doar cifrele și piețele, ci viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi.

Sunday Nov 02, 2025

Catedrala Mântuirii Neamului nu este doar un monument. Este o mărturie în piatră a credinței românilor, o lecție de memorie colectivă și un act de jertfă asumată pentru copiii și nepoții noștri. Pentru toți cei care au visat această catedrală, pentru toți cei care au contribuit la înălțarea ei și pentru cei care îi vor călca pragul de acum înainte, sfințirea este un moment al desăvârșirii, dar și un nou început.

Sunday Nov 02, 2025

Ce înseamnă, cu adevărat, Catedrala Mântuirii Neamului? Și ce ne spune acest proiect despre cine suntem. Catedrala națională este un simbol al unității, o ancoră în credință, o mărturie a jertfei și o răspuns la criza de identitate a României de azi. Un dialog captivant despre valențele spirituale, istorice și culturale ale celui mai important proiect național de după 1989.

Monday Oct 13, 2025

Lumina cunoștinței - 10 10 2025 - Schimbările climatice și biodiversitatea – Prof. univ. Mircea Duțu
Dezbatere privind interacțiunea dintre schimbările climatice și biodiversitate, una dintre cele mai urgente și complexe provocări ale epocii noastre. Pierderea biodiversității nu este doar o tragedie ecologică, ci o amenințare directă la sănătatea noastră, la economie, la siguranța alimentară și la viitorul comun. Protejarea ei nu mai este o opțiune, ci o obligație morală, ecologică și economică.

© Patriarhia Română - Radio TRINITAS. Toate drepturile rezervate.

Version: 20241125